Astăzi a avut loc o întâlnire între reprezentanții federațiilor sindicale feroviare cu ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode și cu directorii generali ai societăților feroviare CN CFR, CFR Călători și CFR Marfă.
În debutul întâlnirii ministrul transporturilor a făcut o analiză a situației societăților de transport feroviar în urma restrucțiilor de operare impuse de instituirea stării de urgență. Astfel, volumul de transport de marfă s-a redus cu 9%, în timp ce volumul de transport de călători s-a redus cu 30%. Operatorul național de călători, CFR Călători are 45% din trenuri suspendate. În consecință, veniturile operatorilor feroviari au scăzut în proporție de 16% la CFR Marfă și 75% la CFR Călători. Și Metrorex a înregistrat o diminuare a veniturilor cu 70%. În urma acestei situații, gestionarul infrastructurii feroviare a înregistrat o diminuare a veniturilor din TUI de 5 milioane de lei. Ministerul a cerut societăților să elaboreze analize de impact și să propună măsuri concrete pentru fiecare societate în parte.
În această săptămână va avea loc o ședință de guvern în care va fi analizată aplicarea unei rectificări extraordinare a bugetului de stat, cu scopul de a ajuta societățile aflate în impas. Ministerul Transporturilor a solicitat Ministerului Finanțelor Publice deblocarea procentului de 10% din alocațiile bugetare, procent care era păstrat ca rezervă în fiecare an, de care beneficiază CFR Călători și CN CFR SA, astfel încât societățile să poată folosi respectivele fonduri financiare.
Cu privire la plata salariilor, CFR Marfă și CFR Călători au asigurate sumele necesare plății salariilor și pot acorda și prima în valoare de 150 de lei cu ocazia sărbătorilor de Paște. Într-o situație delicată se află CN CFR SA, care din suma de 54 de milioane de lei, necesară plății salariilor, dispune doar de 25.9 milioane, avînd nevoie de un supliment de 28.1 milioane de lei. Acordarea primei de Paște reprezintă un impact suplimentar de 3.5 milioane lei. Ministrul Bode a solicitat conducerii CFR Călători, societate care înregistrează o datorie de 110 milioane de lei la gestionarul infrastructurii, să-și analizeze lichiditățile și să asigure banii necesari pentru plata salariilor la CN CFR SA. De asemenea, ministrul transporturilor a pus în vedere societăților că prima de Paști se va acorda doar în condițiile în care toate cele trei societăți pot să o asigure.
Pentru sprijinirea transporturilor pe calea ferată, sindicatele feroviare au solicitat, și Ministerul Transporturilor a luat în calcul soluția, ca gestionarul infrastructurii să nu mai perceapă TUI de la operatorii feroviari, până la redresarea situației de criză, fiindu-i asigurată, în schimb, o compensare de la bugetul de stat în valoare egală cu TUI neîncasat.
FML a solicitat amendarea proiectului de lege prin care se intenționa interzicerea cumulului pensiei cu salariul la societățile cu capital integral sau majoritar de stat.
Guvernul României
Domnului Prim Ministru Ludovic Orban
Secretariatul General al Guvernului României
Domnului Secretar General Antonel Tănase
Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor
Domnului Ministru Lucian Nicolae Bode
Doamnei Secretar General Ștefania Ferentz
Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Doamnei Ministru Victoria Violeta Alexandru
Ministerul Finanțelor Publice
Domnului Ministru Vasile Florin Cîțu
Spre știință:
SNTFM CFR Marfă SA, Domnului Director General Traian Preoteasa
SNTFC CFR Călători SA, Domnului Director General Valentin Dorobanțu
Având în vedere proiectul de lege “privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative”, care modifică OUG 114/2018, Federația Mecanicilor de Locomotivă din România atrage atenția că prin introducerea în textul legii a prevederilor de la art. I, pct 16, prin care se interzice cumularea pensiei cu salariul, se vor aduce grave prejudicii celor doi operatori naționali de transport feroviar, respectiv SNTFC CFR Călători SA și SNTFM CFR Marfă SA, din următoarele considerente.
În prezent, în sistemul feroviar din România se înregistrează o lipsă acută de personal cu responsabilități în siguranța circulației feroviare, în special la meseria de mecanic de locomotivă. Menționăm faptul că pentru a forma un mecanic de locomotivă este necesară o perioadă de școlarizare, precum și de autorizare pentru conducere pe tipuri de locomotive, tipuri de prestație și pe trase de infrastructură feroviară de 2-2.5 ani.
În aceste condiții, pentru a putea să asigure prestațiile de transport, toți operatorii de transport feroviar atât cu capital majoritar de stat, cât și cu capital privat, utilizează personal care a ieșit la pensie și cumulează pensia cu salariul. Interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru operatorii feroviari cu capital de stat i-ar pune în situația dificilă de a rămâne fără personal care să poată conduce trenurile de călători și de marfă, în timp ce o astfel de restricție nu se aplică operatorilor cu capital privat.
Cu toate că în nota de fundamentare a proiectului de lege, la poziția 2 – schimbari preconizate, alin B, măsuri fiscal-bugetare, lit. e, se motivează că “măsura este necesară pentru a evita presiunile suplimentare asupra cheltuielilor bugetului general consolidat și se propune interzicerea cumulului pensiei cu salariul în instituțiile publice, urmărind astfel îmbunătățirea funcționării instituțiilor statului și asigurarea echitabilă a resurselor bugetare”, constatăm că în cuprinsul textului de lege interdicția este lăsata la modul general, urmând a fi afectate companiile naționale și societățile comerciale la care capitalul social este deținut integral sau în proporție majoritară de stat, chiar și pe cele care nu beneficiază de nici un fel de alocații din partea statului și își desfășoară activitatea într-un mediu concurențial, cum este SNTFM CFR Marfă SA.
Pentru a preîntâmpina cele expuse mai sus și pentru a nu pune într-o situație defavorabilă operatorii de transport feroviar de stat, în raport cu operatorii cu capital privat, este necesară amendarea proiectului de lege la art. I, punctul 16, unde se introduc trei noi articole după art. 41 din OUG 114/2018, în sensul că trebuie lărgită excepția de la aplicarea articolului nou introdus 411, stabilită la alin. (3), astfel:
“(3) Prevederile prezentului articol nu se aplică persoanelor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituție precum și societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat, cărora li se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli prin hotărîre de guvern.”
O altă variantă ar fi modificarea art. 411 astfel:
“(1) Beneficiarii dreptului la pensie pentru limită de vârstă, aparținând sistemului public de pensii, cât și beneficiarii pensiilor de serviciu/pensiilor militare de stat/indemnizațiilor pentru limită de vârstă, anticipată/anticipată parțială, reglementate prin acte normative cu caracter social, care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate.”
SCRISOARE DESCHISĂ
PREȘEDINȚIA ROMANIEI
Excelenței Sale
Domnului Președinte al României, Klaus Werner Iohannis
Stimate domnule președinte,
Federația Mecanicilor de Locomotivă din România, reprezentată legal prin președinte Iulică Măntescu, vă transmitem profunda îngrijorare în legătură cu situația operatorului național feroviar de marfă – SNTFM „CFR Marfa” SA.
Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă SA s-a înființat la 01.10.1998, în temeiul HG 582/1998, ca societate comercială pe acțiuni, cu ocazia deciziei nefericite a Guvernului Stolojan de a desființa Societatea Națională a Cailor Ferate Romane – SNCFR si de a separara instituțional activitățile de operare de marfă și de călatori de infrastructura feroviară.
Deși reglementările europene recomandau doar separarea contabilă a activităților de operare și întreținere a infrastructurii feroviare, separarea instituțională, respectiv spargerea SNCFR a fost dictată, de fapt, de apariția anumitor grupuri de interese în domeniul feroviar. De mai bine de 20 de ani, aceste grupuri de interese dictează politica ministerului Transporturilor în materie de cale ferată și numesc directorii societatilor de stat desprinse din fostul SNCFR. La rândul lor, directorii astfel numiți lucrează în strânsă legatură cu grupurile de interese care i-au susținut, subminând activitatea societăților de stat (CFR Marfă, CFR Călători) spre avantajul unor societăți private, mergându-se până la scheme de căpușare a societăților de stat. Acest tip de (dez)organizare a dus la distrugerea întregului sistem feroviar, de altfel singurul model de acest tip din UE, majoritatea statelor optând în continuare pe o organizare de tip Holding, vezi Germania, Austria, Spania, Franța, Polonia, etc., organizare care asigură o cale ferată performantă, sigură și civilizată.
Citește mai mult:Scrisoare deschisa catre Președintele României
SCRISOARE DESCHISĂ
GUVERNUL ROMANIEI
Excelenței Sale
Doamnei Prim Ministru Viorica Dăncilă
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Domnului Ministru Eugen Orlando Teodorovici
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Domnului Ministru Razvan Alexandru Cuc
Federația Mecanicilor de Locomotivă din România, reprezentată legal prin președinte Iulică Măntescu vă transmitem profunda îngrijorare în legătură cu situația operatorului național feroviar de marfă – SNTFM „CFR Marfa” SA.
Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă SA s-a înființat la 01.10.1998, în temeiul HG 582/1998, ca societate comercială pe acțiuni, cu ocazia deciziei nefericite a Guvernului Stolojan de a desființa Societatea Națională a Cailor Ferate Romane – SNCFR si de a separara instituțional activitățile de operare de marfă și de călatori de infrastructura feroviară.
Deși reglementările europene recomandau doar separarea contabilă a activităților de operare și întreținere a infrastructurii feroviare, separarea instituțională, respectiv spargerea SNCFR a fost dictată, de fapt, de apariția anumitor grupuri de interese în domeniul feroviar. De mai bine de 20 de ani, aceste grupuri de interese dictează politica ministerului Transporturilor în materie de cale ferată și numesc directorii societatilor de stat desprinse din fostul SNCFR. La rândul lor, directorii astfel numiți lucrează în strânsă legatură cu grupurile de interese care i-au susținut, subminând activitatea societăților de stat (CFR Marfă, CFR Călători) spre avantajul unor societăți private, mergându-se până la scheme de căpușare a societăților de stat. Acest tip de (dez)organizare a dus la distrugerea întregului sistem feroviar, de altfel singurul model de acest tip din UE, majoritatea statelor optând în continuare pe o organizare de tip Holding, vezi Germania, Austria, Spania, Franța, Polonia, etc., organizare care asigură o cale ferată performantă, sigură și civilizată.
Zilele trecute au fost definitivate contractele colective de muncă, pe anii 2019-2020, la Compania Națională CFR SA și la SNTFC CFR Călători SA.
Astăzi a fost înheiat și semnat un nou contract colectiv de muncă și la SNTFM CFR Marfă SA, pe aceeași perioadă. Noul acord colectiv prevede majorarea salariilor brute de bază cu un procent de 15%, începând cu data de 1 septembrie 2019.
Valoarea tichetelor de masă, de care vor beneficia salariații societății, conform prevederilor legale, a fost majorată la 15 lei.