Site Redactor

Cu ocazia protestelor din 4 octombrie, FML a depus la Guvernul României un memoriu referitor la privatizarea CFR Marfă

 

Guvernul României

Domnului Prim Ministru Victor Ponta

 Domnule Prim Ministru,

Urmare intalnirii desfasurate in data de 19.09.2012 la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii între reprezentanții Federației Mecanicilor de Locomotivă din România, domnul secretar general adjunct Dan Horatiu Buzatu si domnul secretar de stat Lucian Iliescu, avand ca obiect principal discutarea proiectului de Hotarare de Guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa „C.F.R. Marfa” S.A. si a mandatului Ministerului Transporturilor si Infrastructurii pentru implementarea acestuia au fost acceptate de comun acord o parte din prevederile actului normativ astfel:

  • la punctul 3 „Metode de privatizare” din continutul strategiei de privatizare (anexa la HG), pe langa cele doua criterii de precalificare enumerate in proiect si anume:
    • experienta relevanta in domeniul transportului feroviar de marfa si capabilitati operationale;
    • capabilitati financiare care sa demonstreze posibilitatea preluarii si dezvoltarii unei noi afaceri de anvergura CFR Marfa.
  • S-a stabilit completarea cu inca 3 (trei) criterii de precalificare:
    • planurile de afaceri si dezvoltare pe care intentioneaza sa le faca in urmatorii ani la CFR Marfa;
    • care sunt planurile de investitii si modernizare pe urmatorii ani (de preferat 5 ani);
    • obiectivele strategice ale ofertantilor privind viitorul angajatilor CFR Marfa pe urmatorii 5 ani.

Toate criteriile de precalificare convenite de comun acord vor fi stabilite prin Dosarul de prezentare si publicate in oferta de vanzare (anuntul publicitar). Conducerea ministerului urmeaza sa garanteze ca la intocmirea Dosarului de prezentare partenerii sociali vor fi informati si consultati pentru intocmirea acestuia (Dosarul de prezentare).

De asemenea, s-a mai convenit ca la pct. 7 „Precizari privind derularea licitatiei si a negocierii clauzelor contractuale”, urmatoarele:

  • pct. d: „obligatia permanenta a Cumparatorului, in numele sau si in numele CFR Marfa, in solidar, de a mentine obiectul principal de activitate al CFR Marfa in scopul respectatii legislatiei in vigoare din Romania in domeniul pregatirii economiei nationale si a teritoriului pentru aparare, de a asigura nevoile de transport, pe timp de pace, in situatii de criza si razboi, pentru institutiile cu atributii in domeniul apararii si securitatii nationale, precum si mentinerea/dezvoltarea utilajelor si instalatiilor din capacitatile de mobilizare detinute de CFR Marfa, la parametri normali de functionare, conform obligatiilor stabilite prin acte normative in vigoare ori dispozitii ale Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;
  • pct. g: „obligatia Cumparatorului si a Consiliului de Administratie/Consiliul de Supraveghere al CFR Marfa, numit de acesta, de a respecta prevederile legislatiei in vigoare in domeniul protectiei sociale si sindicale, de a garanta si mentine drepturile salariatilor CFR Marfa, prevazute in contractul colectiv de munca incheiat la nivel de CFR Marfa, in vigoare si contractele individuale de munca in vigoare la data privatizarii

 

Ulterior, cu ocazia dezbaterii publice din 25 septembrie 2012, reprezentanții Ministerului Transporturilor nu au mai recunoscut cele convenite, lucru care ne face să ne îndoim asupra seriozității intențiilor reprezentanților ministerului în legătură cu soarta CFR Marfă.

 

Totodată, Federația Mecanicilor de Locomotivă din România susține cu fermitate că este fundamental greșită intenția de a vinde pachetul de 100% din capitalul social al CFR Marfa, inclusiv actiunile care ar rezulta in urma conversiei datoriei CFR Marfa fata de bugetul de stat si a unei parti din datoria fata de CFR SA, unui investiror strategic sau unui consortiu format din investitori strategici si financiari.

Ne mentinem punctul de vedere, ca nu suntem de acord ca MTI sa vanda pachetul de actiuni reprezentand 100% din capitalul social al CFR Marfa, deoarece CFR Marfa are o importanta strategica in transportul pe calea ferata din Romania, atat prin obligatiile ce-i revin fata de nevoile de aparare ale tarii cat si prin serviciile de transport pe care le ofera unor sectoare de importanta majora pentru economia tarii. Consideram ca, dupa modelul german, in prima faza ar trebui vandut maxim 25%, urmand ca la finalul privatizarii statul roman sa mentina controlul asupa 51% din actiunile societatii.

Transportul feroviar public constituie, prin natura sa, un sector strategic de interes national, care reprezinta un serviciu public esential, contribuie la libera circulatie, la rezolvarea unor interese majore ale economiei, la deplasarea persoanelor, marfurilor si a altor bunuri, in interiorul tarii si in trafic international, cu un grad inalt de siguranta in conditii ecologice, eficiente, si indeplineste sarcini specifice pentru nevoile de aparare a tarii, potrivit legii. Nu intelegem de ce guvernul Romaniei cedeaza atat de usor presiunilor FMI de a vinde pachete de actiuni ale companiilor si societatilor stategice ale Romaniei, in conditiile in care toate celelalte state de langa noi, Polonia, Cehia si chiar Ungaria isi intaresc aceste companii, atat prin preluarea de actiuni disponibile in piata, cat si prin consolidarea lor (a se vedea CEZ – Cehia care este prezenta in Romania). Vanzarea CFR Marfa in aceasta perioada va aduce pierderi statului roman.

Dorim sa oferim in acest context exemplul statului german care a amanat in 2008 prima faza a privatizarii a 25% din actiunile societatii de cale ferata (DB) datorita conditiilor nefavorabile din piata generate de criza economica. Iata ca statul german a dat dovada de responsabilitate si a demonstrat ca stie sa-si protejeze interesele legitime in domeniul feroviar. Statul roman de ce nu face acelasi lucru?

Totodata ne mentinem punctul de vedere privind protectia salariatilor, solicitand garantii ferme in acest sens din partea MTI ca in contractul de vanzare-cumparare incheiat cu potentialul cumparator, sa fie prevazut angajamentul cumparatorului, ca nu va disponibiliza personalul preluat pe o perioada de minim 5 ani, iar ulterior in caz de concediere individuala sau colectiva, acesta va asigura o protectie sociala activa cel putin la nivelul celei convenite in actualul contract colectiv de munca incheiat la nivelul societatii.

FML considera ca proiectul de act normativ nu respecta dreptul salariatilor societatii de a dobandi o cota parte (10-15%) din actiunile societatii in curs de privatizare, in conformitate cu prevederile legale in vigoare. Salariatii sunt astfel privati de dreptul legitim de a participa in procesul decizional privitor la viitorul societatii.

In final FML considera ca valoarea actiunilor CFR Marfa este stabilita la un nivel derizoriu, in vederea vanzarii cu orice pret.

Apreciem ca este inadmisibil ca CFR Marfa sa fie vanduta sub o valoare de 2 miliarde de euro.

În acest context, vă solicităm sprijinul pentru a opri această privatizare evident păguboasă pentru statul român. CFR Marfă are capacitatea de a funcționa în condiții de profitabilitate dacă se renunță la super-politizarea managementului acestei societăți.

Tot în context feroviar, vă rugăm să ne sprijiniți în vederea susținerii altei companii feroviare importante – CFR Călători. La ora actuală se intenționează noi diminuări ale numărului de trenuri cu care circulă CFR Călători, afectând astfel un mare număr de cetățeni care se vor vedea puși în situația de a-și căuta alte mijloace de transport. Scopul pentru care se diminuează prestația companiei este de fapt intenția de a reduce cu 25% subvenția pe care statul o acordă pentru transportul feroviar de călători și nu lipsa cererii de transport.

Este momentul să oprim declinul industrial în general și pe cel feroviar în particular pentru că altfel vom distruge complet industria țării.

 

Pentru a putea analiza în detaliu și pentru identificarea unei solutii corecte pentru problemele ridicate, vă rugăm, domnule prim ministru, în funcție de agenda dumneavoastră, să fiți de acord cu o întrevedere cu reprezentanții Federației Mecanicilor de Locomotivă din România.