În urma negocierilor purtate în data de 28 decembrie 2017 cu administrația CFR Marfă, s-a stabilit să se acorde tuturor salariaților CFR Marfă premierea în valoare de 150 de lei, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, urmând a fi plătită o dată cu avansul pentru luna decembrie 2017.
În aceste condiții a fost încheiat un acord între CFR Marfă și FML, conform prevederilor art. 153 din Legea 62/2011, acord valabil până la 31 ianuarie 2017.
De asemenea, s-a convenit să fie achitat un procent de minimum 10% din orele suplimentare mai vechi de 60 de zile, până în prima decadă a lunii ianuarie 2018. S-a stabilit ca fondul destinat cheltuielilor sociale ale societății să fie majorat de la 2% la 5%.
Tot în adrul negocierilor s-a convenit ca ziua de 24 ianuarie să fie zi liberă plătită iar cei care vor lucra în ziua respectivă să fie plătiți cu spor de 100%.
Negocierile vor continua, începând cu 9 ianuarie 2018, pentru găsirea soluțiilor de majorare a salariilor cu cel puțin 6.89%. Administrația CFR Marfă a fost de acord ca la reluarea negocierilor să fie rezolvată solicitarea unei salarizări superioare a salariaților ce efectuează activități de formare, evaluare și instruire.