Site Redactor

 

Ieri, începând cu ora 16.00 a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai conducerii Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Finanțelor fiind abordate aceleași probleme care au fost expuse și în conferința de presă.

Cu privire la concedierile colective de la CFR Marfă, reprezentanții sindicatelor feroviare au arătat că este contrar logicii elementare să se insiste pentru disponibilizarea salariaților în condițiile în care societatea înregistrează un număr mare de ore suplimentare și, paradoxal, va fi nevoită să renunțe la multe din contractele de transport încheiate. Conducerea Ministerului Transporturilor a arătat că cifra de reducere de personal este convenită cu FMI și că neîndeplinirea acestui angajament va pune România într-o situație dificilă. Reprezentanții sindicatelor au solicitat ca angajamentele referitoare la CFR Marfă să fie renegociate cu FMI în condițiile în care se constată o redresare evidentă a societății. De asemenea, este inadmisibil să se impună realizarea de profit prin concedierea personalului,

Referitor la posibilitățile de creștere salarială, reprezentantul Ministerului Finanțelor a arătat că politica bugetară convenită cu FMI impune ca fondul de salarii din intreprinderile de stat poate crește cu cel mult 2.4% față de anul 2013, angajament materializat printr-o prevedere stabilită prin Legea Bugetului de Stat pe anul 2014. Prin urmare, marja de manevră de crestere salariilor este de maximum 2.4%. Federațiile feroviare au arătat că nu pot accepta o astfel de propunere și că este necesar să fie demarat procesul de recuperare a drepturilor pierdute de salariați ca efect al crizei.

Reprezentanții Ministerului Transporturilor au propus o creștere eșalonată a drepturilor salariale cu 2.5%, începând cu data de 1 mai, iar de la 1 octombrie, dacă societățile merg bine, salariile să fie majorate încă o dată, printr-o rectificare bugetară, astfel încât la sfârșitul anului creșterea salarială să fie de 10% față de 2013. Această propunere va fi prezentată și ministrului Șova.