FEDERAŢIA
MECANICILOR DE
LOCOMOTIVĂ
Afiliată la Cartel ALFA, ALE şi CSNTR
Spune NU desființării SMURD! - clic aici!
.htm_cmp_expeditn000_gbtn.gif){kind=small}
Despre FML
|
Afiliată la Cartel ALFA, ALE şi CSNTR
Spune NU desființării SMURD! - clic aici!
Despre FML |
|
|
Scopul Nostru
Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România este o organizaţie federativă care reuneşte pe baza liberului consimţământ formaţiunile sindicale liber constituite din societăţile de transport feroviar si alte organizatii sindicale care solicita afilierea si respecta statutul federatiei. Scopul federaţiei este coordonarea şi dirijarea eforturilor comune ale organizaţiilor componente pentru apărarea drepturilor şi intereselor profesionale, economice, sociale, cultural-sportive ale membrilor de sindicat, ce decurg din Constituţie, legislaţia muncii, contractul colectiv de muncă şi alte prevederi ale legislaţiei la nivel naţional.
Statutul FML.
Despre Noi
La doar câteva luni după cucerirea libertăţii şi animată de acelasi suflu militant şi revoluţionar, la 16 martie 1990 ia fiinţă la Braşov, prin hotărârea Adunării Generale, Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente a Mecanicilor de Locomotivă din România, cu scopul declarat de a apăra interesele profesionale, sociale şi economice ale celor 29.350 salariaţi membri. Dupa o îndelungată perioadă în care federaţia îşi desfăşoară activitatea la Braşov, în 1999 se decide mutarea sediului juridic şi administrativ al organizaţiei la Bucureşti, în parte şi datorită începerii reorganizării societăţii de cale ferată. Se modifică apoi şi structura organelor de conducere ale federaţiei, adoptându-se o formulă modernă. Congresul este organul suprem de conducere al federaţiei, fiind alcătuit din delegaţi ai organizaţiilor membre cu o normă de reprezentare de 1 la 200 de membri de sindicat plătitori, dar nu mai puţin de un delegat de organizaţie. Congresul se întruneşte o dată la patru ani în şedinţe ordinare şi ori de câte ori este nevoie în şedinţe extraordinare, trasând strategia federaţiei pentru următoarea perioadă de 4 ani. Între congrese, conducerea federaţiei este asigurată de Consiliul Naţional de Conducere, organ care se întruneşte trimestrial în şedinţe ordinare, sau ori de câte ori este nevoie în şedinţe extraordinare. Este format din liderii sindicatelor componente sau înlocuitorii de drept ai acestora la care se adaugă un reprezentant regional al sectorului de reparaţii. Fiecare sindicat component poate participa şi cu un invitat cu drept de cuvânt. Consiliul Naţional de Conducere trebuie să ducă la îndeplinire rezoluţiile Congresului şi se ocupă în principal cu stabilirea declanşării şi încetării conflictelor colective de muncă la nivelul federaţiei, medierea conflictelor între sindicatele componente şi conducerea administrativă a subunităţilor din cadrul societăţilor de transport feroviar, stabilirea componenţei comisiilor de lucru cu caracter permanent sau periodic ale federaţiei, ratificarea bugetului federaţiei şi ratificarea afilierii acesteia la organizaţii sindicale interne şi internaţionale. Biroul Executiv este organul de lucru ce realizează execuţia hotărârilor Consiliului Naţional de Conducere, fiind sub controlul direct al acestuia. Biroul executiv este format din preşedinte, vicepreşedinţi, secretar general şi liderii regionali respectiv preşedinţii filialelor teritoriale. Principalele atribuţiile ale Biroului Executiv sunt îndeplinirea rezoluţiilor şi hotărârilor organelor colective de conducere informarea membrilor federaţiei prin rapoarte de activitate, reprezentarea intereselor sindicatelor componente în faţa administaţiilor feroviare. Liderii regionali respectiv preşedinţii filialelor teritoriale, sunt aleşi pe plan regional, fiind reprezentanţii federaţiei în teritoriu. Ei fac parte din Consiliul Naţional de Conducere şi din Biroul Executiv. Biroul permanent asigură conducerea activităţii zilnice şi este format din preşedinte, vicepreşedinţi şi secretar general. Din 1990 şi până în prezent structura federaţiei a cunoscut o schimbare continuă. Dacă la început, din organizaţie făceau parte doar sindicate profesionale specifice ramurii tracţiune, având ca membri mecanici de locomotiva si mecanici ajutori sau salariaţi din sectorul de reparaţii locomotive, astăzi din Federaţia Mecanicilor fac parte şi sindicate nespecifice ramurii, care au considerat că numai sub umbrela unei federaţii puternice pot căpăta însemnătate, dar şi aplomb în lupta zilnică pe care o duc cu administraţiile societăţilor feroviare. Dintre acestea, amintim sindicate formate din salariaţi ai Societăţii Feroviare de Turism, sau ai SC “Gevaro” SA. Ca o noutate absolută din anul 2003, federaţia are ca membru şi un sindicat reprezentând salariaţi ai unui operator feroviar privat, SC “SEFER” SA. În anul 2004 s-au afiliat la Federaţia Mecanicilor de Locomotivă sindicate din specialitatea exploatare, întreţinere şi reparaţii vagoane din regionalele Timişoara, Braşov şi Cluj Activitatea federaţiei a însemnat în aceşti 15 ani de existenţă o luptă constantă pentru apărarea intereselor generale şi specifice ale membrilor săi, constituindu-se în vârf de lance la negocierile contractelor colective de muncă atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de grup de unităţi feroviare. Pentru drepturile specifice, vizând atât o poziţionare corectă a mecanicului de locomotivă în grila de ierarhizare a funcţiilor feroviare, cât şi alte drepturi, federaţia declanşează încă din 1990 o serie de conflicte de muncă concretizate în final, dupa o grevă generală de trei zile între 14-16 iunie 1993 printr-un proces verbal de conciliere prin care se recunoşteau drepturile solicitate, care, conform legii, trebuiau să se aplice. SNCFR, sub binecuvântarea puterii, nu avea însă de gând să-şi respecte angajamentele asumate. La 11 august 1993 se declanşează o nouă grevă generală a mecanicilor de locomotivă din cauza nerespectării de către administraţia SNCFR a procesului verbal de conciliere din 16 iunie, prin care se stingea conflictul de muncă soldat cu greva generală din 14-16 iunie 1993. Guvernul României etichetează ca “terorism sindical” noul conflict de muncă, uitând că acesta se declanşase datorită nerespectării propriilor promisiuni, întrucât pe procesul verbal de conciliere, încălcat ulterior, semnaseră, pe lângă reprezentanţii SNCFR şi cei ai guvernului prin Paul Teodoru, ministrul transporturilor şi Viorel Hrebenciuc, secretarul general al guvernului. Premierul Nicolae Văcăroiu declară, fără a avea nici un temei juridic, că greva este “total nelegală, întrucât nu s-au respectat procedurile”. SNCFR introduce în aceeaşi zi, la Curtea Supremă de Justiţie, o cerere de suspendare a grevei. Întrunită în data de 13 august, Curtea Supremă de Justiţie suspendă greva mecanicilor de locomotivă pe o perioadă de 80 de zile. Aflând hotărârea curţii supreme, comitetul de grevă o consideră nelegală, având în vedere faptul că pe parcursul celor 48 de ore de grevă derulate administraţia SNCFR şi guvernul României au refuzat orice formă de dialog de natură să încerce dezamorsarea conflictului. Greva se transformă în grevă totală în ciuda comunicatului guvernului care ameninţă conducerea federaţiei şi comitetul de grevă cu sancţiuni severe şi chiar cu închisoarea. În seara zilei de 13 august, preşedintele SNCFR, Aurel Dumitrescu, la o teleconferinţă cu şefii de depouri şi remize, la care interzice orice intervenţie a liderilor de sindicat, dă mână liberă conducătorilor de depouri şi remize la desfacerea contractelor individuale de muncă ale mecanicilor care refuză să reia lucrul. Federaţia răspunde imediat printr-un comunicat prin care anunţă contra-măsuri în cazul în care s-ar trece la represalii asupra greviştilor. În cursul nopţii de 13/14 august, pentru prima dată de la declanşarea grevei generale preşedintele SNCFR invită conducerea federaţiei la masa discuţiilor. Pe 14 august are loc o scurtă convorbire telefonică între preşedintele României, Ion Iliescu şi Ioan Vlad, liderul federaţiei, în care preşedintele Iliescu recomandă greviştilor să respecte hotărârea CSJ. Chiar în timpul convorbirii, sunt tăiate, liniile telefonice ale depoului Braşov, unde se afla comitetul de grevă şi apoi ale depourilor din ţară. Într-un cinic comunicat ulterior SNCFR preciza că toate sistemele de comunicaţie feroviare sunt folosite exclusiv pentru siguranţa circulaţiei feroviare şi sunt proprietatea SNCFR. Orice utilizare în alte scopuri a acestei reţele nu este permisă. Extrapolând cinismul administraţiei am putea spune că din moment ce pe calea ferată nu se mai circula, probabil că nu mai era necesar nici sistemul de comunicaţii. În ciuda hotărârii CSJ, greva generală continuă şi în 15 august, cu toate că depourile nu mai puteau comunica nici cu Braşovul şi nici între ele. Au circulat doar câteva trenuri cu plecare din Bucureşti şi trenurile care aduceau copiii din taberele de vacanţă. Vicepreşedintele SNCFR pe probleme sociale, Nicolae Ionescu, este trimis la Braşov pentru a purta negocieri cu liderii federaţiei şi comitetul de grevă. Cum negocierile nu au dat nici un rezultat, mecanicii de locomotivă au rămas ferm pe poziţii, refuzând reluarea lucrului. În aceste condiţii, în după amiaza zilei de 16 august au fost invitaţi la Cotroceni liderii tuturor federaţiilor sindicale din SNCFR pentru discuţii cu preşedintele Ion Iliescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, ministrul Transporturilor, Paul Teodoru şi reprezentanţi ai SNCFR. S-a impus ideea că nu există posibilităţi financiare pentru plata sporurilor salariale revendicate. Având împotrivă şi reprezentanţii celorlalte sindicate feroviare şi sub o presiune psihologică imensă, liderii federaţiei Ioan Vlad şi Ion Vlad au acceptat să apeleze la colegii aflaţi în grevă pentru reluarea lucrului. Sindicaliştii din teritoriu însă nu au vrut să cedeze şi greva a continuat. Confruntându-se cu rezistenţa hotărâtă a mecanicilor de locomotivă, în disperare de cauză, guvernul trece la măsuri extreme: ameninţă greviştii cu desfacerea în masă a contractelor individuale de muncă, dacă nu îşi vor relua lucrul până la ora 20.00, urmând ca celor concediaţi să nu li se mai permită accesul în incintele depourilor de locomotive. Într-un acces de isterie puterea invită mecanicii pensionari şi pe cei de la căile ferate uzinale să-i înlocuiască pe mecanicii de locomotivă aflaţi în grevă, încălcând astfel reglementările specifice de siguranţă a circulaţiei. Majoritatea mecanicilor pensionari sau de la căile ferate uzinale nu au dat însă curs chemării de a-şi înlocui colegii în cabinele locomotivelor şi de a sparge astfel greva. Câţiva însă, mânaţi probabil de sărăcie, s-au deplasat la sediile depourilor fără a-şi da seama de nebunia gestului lor. Indignaţi, greviştii îi alungă pe pensionarii oportunişti şi declară că vor intra în greva foamei. Având încă proaspete în memorie metodele dictaturii pre-decembriste, guvernanţii anunţă că vor trece la militarizarea căii ferate prin mobilizarea în armată a personalului de locomotivă, măsură care ar fi declanşat un război civil în calea ferată. În cursul zilei, este vorba de 17 august, lăsând complet la o parte deontologia profesională, Radio Bucureşti, sub îndrumarea nemijlocită a directorului adjunct Paul Grigoriu, desfăşoară o intensă campanie de dezinformare, difuzând ştiri mincinoase cum că o parte din depourile din ţară începuseră lucrul. Scopul evident era spargerea grevei pe fondul lipsei comunicaţiilor telefonice dintre depouri şi al ultimatumului dat de guvern greviştilor prin care aceştia erau ameninţaţi cu pierderea locurilor de muncă. Presa scrisă, care cu mici excepţii a prezentat obiectiv evenimentele, nu a putut să aibă efectul în timp real al radioului. În aceste condiţii la ora 18.00 depourile încep unul câte unul lucrul, astfel că la ora 20.00 greva practic ia sfârşit. După încetara grevei în data de 23 august, orbită de ură, puterea trece la represalii asupra conducerii federaţiei. Şapte lideri sindicali ai acesteia sunt citaţi la parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în urma plângerii penale depuse de conducerea SNCFR. Acelaşi lucru se întâmplă şi în teritoriu cu liderii depourilor, unora dintre ei fluturându-li se pe sub nas, pentru intimidare, mandate de arestare. Au fost formulate trei capete de acuzare: subminarea economiei naţionale, nerespectarea hotărârii CSJ şi periclitarea gravă a siguranţei circulaţiei prin încălcarea atribuţiilor de serviciu. După audierea de la Bucureşti, procurorul Florin Befa, care instrumenta cazul, a declarat că cei şapte riscă închisoarea pe viaţă. În paralel, administraţia SNCFR, incapabilă de a adopta o poziţie conciliantă şi înţeleaptă, demarează o anchetă inchizitorială împotriva liderilor sindicali ai mecanicilor de locomotivă din toată ţara. În unele depouri, într-un veritabil stil de dictatură fascistă, se interzice oamenilor să formeze grupuri mai mari de două persoane. Urmează, în perioada imediat următoare un val de desfaceri de contracte de muncă din rândul liderilor de sindicat ai mecanicilor de locomotivă, cifra finală ajungând la 64. Liderilor concediaţi li se interzice accesul în depourile de locomotive. Pe lângă aceste concedieri SNCFR a dat numeroase alte sancţiuni ca retrogradări, diminuări de salarii, schimbări din funcţii, simplilor participanti la grevă. Se încălcau astfel flagrant drepturile elementare ale omului, dreptul la grevă consfiinţit de Constituţie, convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii ratificate de statul român privind dreptul la liberă asociere şi la libertatea sindicală, declanşându-se o adevărată campanie de represalii asupra federaţiei şi a reprezentanţilor acesteia. Federaţia decide imediat să plătească salariile liderilor concediaţi şi, pe lângă problemele curente, începe şi o serie de demersuri pentru anularea deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă şi a celorlalte măsuri represive luate de administraţie împotriva conducătorilor sindicali. Se duce o luptă dură pentru a împiedica toate aceste încercări ale SNCFR de a destabiliza federaţia prin îndepărtarea liderilor. Federaţia, susţinută şi de BNS organizează o serie de marşuri şi mitinguri atât în capitală cât şi în teritoriu făcând apel la raţiune din partea guvernanţilor şi administraţiei feroviare. Se reiterează solicitările de revenire asupra sancţiunilor date liderilor sindicali, punând accent asupra faptului că acestea au fost operate abuziv şi dictatorial. În urma acestor demersuri s-a reuşit după câteva luni reîncadrarea majorităţii celor concediaţi, însă un număr de 7 lideri, în frunte cu preşedintele federaţiei au rămas fără contracte de muncă. Acestora li se refuză în continuare accesul în unităţile de tracţiune, întâlnirile cu membrii de sindicat, care în mod normal aveau loc în depouri, mutându-se în exterior. În urma acţiunilor de protest şi a numeroaselor intervenţii la toate nivelurile: minister, guvern, preşedinţie şi în final la OIM, după circa doi ani de zile SNCFR a cedat şi a reprimit în serviciu ultimii lideri care rămăseseră disponibilizaţi. Negocierea contractelor colective de muncă sub presiune fiind emblematică pentru calea ferată, federaţia a mai organizat patru greve memorabile în istoria sindicală feroviară: în 1996, 1998, 1999 – 2000, 2003 şi 2004. În urma grevei generale din primăvara anului 2004 suspendată de Curtea de Apel Bucureşti şi datorită refuzului federaţiei de a semna contracte colective de muncă pentru salariaţi din punct de vedere al salarizării, fapt care ar fi dus la blocarea înregistrării şi aplicării acestor contracte, Guvernul României ripostează şi “naşte” în procedură de urgenţă o ordonanţă (OUG nr. 9/2004) care modifică Legea 130/1996 a negocierilor colective oferind posibilitatea înregistrării contractelor colective de muncă fără acordul tuturor părţilor implicate în negocieri. În aceste condiţii, administraţiile feroviare, pomenindu-se pe neaşteptate cu soluţia salvatoare, înregistrează în mare grabă noile contractele colective de muncă pe anul 2004 chiar în timp ce FML se afla în şedinţă publică la Curtea de Apel Bucureşti unde se judeca daca trebuie suspendată greva generală declanşată. Pusă în faţa faptului împlinit FML a semnat contractele după ce acestea fuseseră deja înregistrate. În anul următor (2005), negocierile aveau să intre în impas datorită deciziei guvernanţilor de a îngheţa salariile la calea ferată. FML declanşează din nou conflictul de muncă şi apoi greva generală în data de 8 iunie. Vechea strategie de a suspenda din faşă greva nu mai dă roade, administraţiile feroviare şi Ministerul Transporturilor pierzînd proces după proces, greva urmând să capete dimensiuni record în istoria sindicalismului din România – 23 de zile – timp în care Guvernul nu dă nici un semn că ar vrea să rezolve situaţia. În final pe 30 iunie se apelează la salvarea clasică – influenţarea justiţiei – când Curtea de apel Bucureşti declară greva ilegală şi dispune încetarea acesteia. Având în vedere modul cum s-au desfăşurat evenimentele după greva din 1993, FML decide să respecte hotărârea Curţii de Apel Bucureşti şi dispune încetarea grevei. FML, sprijinită de CNS Cartel Alfa depune o plângere la Organizaţia Internaţională a Muncii în care arată că în România nu se respectă dreptul fundamental la grevă. În paralel cheamă în judecată administraţiile feroviare pentru nerespectarea contractelor colective de muncă la nivel superior. În ceea ce priveşte relaţiile cu celelalte formaţiuni sindicale omologe, dar şi cu cele superioare, FML a încercat întotdeauna să nu se izoleze în demersurile sale, respectând constant un principiu ce s-a dovedit eficient în timp, acela al unităţii de forţă. În acest sens, încă din primii ani de activitate, federaţia a decis afilierea la Blocul National Sindical. În 2004, datorită derapajelor frecvente ale acestei confederaţii spre sfera politicului şi a neimplicării în combaterea ordonanţei de urgenţă prin care guvernul modifica unilateral Legea negocierilor colective, federaţia decide părăsirea BNS. FML, s-a numărat printre membrii fondatori ai Convenţiei Sindicale Naţionale a Transportatorilor din România, alături de cele mai importante federaţii reprezentând acest sector economic de o importanţă majoră. La nivel internaţional, FML s-a afiliat în anul 1996 la Asociaţia Europeană a Mecanicilor de Locomotivă (ALE), a cărei preşedinţie este în prezent deţinută de către Germania. Nu în ultimul rând trebuie să amintim aici faptul că vocea Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă se face în mod constant auzită şi prin intermediul publicaţiei noastre, “Feroviarul Român”, care a evidenţiat întotdeauna cele mai importante evenimente care au marcat evoluţia şi activitatea federaţiei.
Informaţii de Contact
|
|
|
Trimite mesaje la
webmaster@fml.ro cu întrebări
sau comentarii despre această pagină
web.
|
