FEDERAŢIA MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ Afiliată la Cartel ALFA, ALE şi CSNTR
Spune NU desființării SMURD! - clic aici!
Discuţii la Ministerul Transporturilor referitoare la reorganizarea societăţilor feroviare |
|
26 august 2009 Astăzi a avut loc o întâlnire între ministrul transporturilor Radu Berceanu, subsecretarul de stat Constantin Axinia, federaţiile sindicale feroviare şi conducerile companiilor de cale ferată. Au fost discutate probleme legate de situaţia financiară a companiilor feroviare în condiţiile crizei economice. Ministrul Berceanu a afirmat că societăţile feroviare au finalizat o serie de propuneri pentru redresarea economică, urmând ca acestea să fie prezentate sindicatelor. Totodată ministrul Berceanu a făcut un apel către organizaţiile sindicale pentru a identifica împreună cu administraţiile societăţilor şi cu ministerul soluţiile ce ar trebui implementate pentru rezolvarea problemelor sistemului feroviar. De asemenea, a propus, în vederea scăderii cheltuielilor cu munca vie, diminuarea salarilor mai mari decât salariul mediu pe unitate pe o perioadă limitată de timp (un an de zile). FML a arătat că ministerul nu s-a ţinut de cuvânt privind promisiunile făcute de a promova o serie de acte normative prin care să fie eliminată discriminarea dintre transportul auto şi transportul feroviar. Subsecretarul de stat Constantin Axinia a informat verbal că ar urma să intre în discuţie concedierea a 800-1000 de salariaţi la CN CFR SA, 1300 de salariaţi la SNTFC CFR Călători şi 8500 de salariaţi la SNTFM CFR Marfă. Mâine sunt convocate întâlniri la cele trei companii, CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă pentru prezentarea propunerilor de reorganizare iar luni 31 august va avea loc o nouă şedinţă cu administraţiile feroviare şi conducerea ministerului. |
|
Trimite mesaje la
webmaster@fml.ro cu întrebări
sau comentarii despre această pagină
web.
|