FEDERAŢIA MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ

           Afiliată la Cartel ALFA, ALE şi CSNTR

   

                                            Lista Rusinii      

   

  Spune NU desființării SMURD! - clic aici!

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   


6 octombrie 2011

 

Comunicat

 

        Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” protestează faţă de poziţia exprimată public de unii membri ai guvernului, parlamentari şi reprezentanţi ai Băncii Naţionale, care încearcă să promoveze ideea că, singura soluţie pentru depăşirea noii crize economice este pauperizarea şi mai adâncă a categoriilor sociale defavorizate, deja grav afectate de măsurile de austeritate precedente impuse de Guvernul Boc. Este vorba, mai ales, de pensionari şi de intenţia impozitării pensiilor, şi de şomeri, care sunt  lăsaţi fără ajutor de şomaj în urma unor criterii inventate de tipul „fumaritului fanariot”.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” consideră că trebuie introdusă pe agenda publică o dezbatere profundă şi serioasă legată de impozitarea celor cu venituri mari, acest fiind unul din subiectele prioritare în discutie, în acest moment, în mediile economice atat în presa din Statele Unite ale Americii, dar şi în state din Europa.

        CNS „Cartel ALFA” consideră că impozitarea cu 40 la sută a veniturilor anuale care depăsesc 200.000 de RON este strict necesară pentru a împiedica apariţia unei fisuri în societatea civilă românească, între grupul celor foarte bogaţi şi al cetatenilor foarte săraci, dependenţi de ajutoarele sociale date de stat.

        Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” consideră că este de strică urgenţă reanalizarea modului de aplicare a impozitului pe profit, obiectivul fiind acela al identificării căilor prin care să fie stimulate investiţiile in Romania şi nu obtinerea dividentelor pentru consumul propriu al celor bogaţi.

        Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” consideră că impozitarea veniturilor mari şi stimularea investiţiilor trebuie să fie un obiective prioritare ale Guvernului, în actualul context economic intern şi internaţional.

        Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” consideră că acesta trebuie sa fie un subiect prioritar care reprezentă adevărata soluţie pentru susţinerea bugetului  de stat.

 

 

        Bogdan Iuliu Hossu

        Preşedinte CNS „Cartel ALFA”

 

Trimite mesaje la webmaster@fml.ro cu întrebări sau comentarii despre această pagină web.
Ultima modificare: 28-05-2012 02:15

Federatia Mecanicilor de Locomotivă [http://www.fml.ro]