FEDERAŢIA MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ Afiliată la Cartel ALFA, ALE şi CSNTR
Spune NU desființării SMURD! - clic aici!
Cerem Demisia Guvernului Boc |
|
21 martie 2011
COMUNICAT CNS “Cartel ALFA” cere demisia mincinosului BOC
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” remarcă încă o dată faptul că pentru a-şi impune prevederile incluse în Codul Muncii, premierul Emil Boc este în stare nu numai să mintă specificând că salariaţii sunt mai bine protejaţi, că numărul locurilor de muncă va creşte şi că noile tipuri de contracte vor înlătura munca la negru şi gri, dar este în stare să deformeze grosolan până şi tezele şi declaraţia unui laureat al premiului Nobel pentru economie. Concret, astăzi s-a dovedit că premierul Emil Boc a trucat pur şi simplu declaraţia unui emerit economist, profesorul Christopher Pissarides, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2010, pe care a întors-o din condei după cum i-a picat bine în susţinerea argumentelor pe care le pregătise pentru susţinerea moţiunii de cenzură, pe data de 16 martie a.c. În realitate, premierul Boc a schimbat cu totul sensul cuvintelor celebrului profesor susţinând că acesta ar fi spus că “soluţia pentru crearea de noi locuri de muncă după revenirea din criză o reprezintă flexibilizarea pieţei muncii prin folosirea contractelor temporare de muncă” în condiţiile în care laureatul premiului Nobel pentru economie se propunţase în repetate rânduri împotriva ideii de utilizare a contractelor pe perioadă determinată ca modalitate de reducere a şomajului. Mai mult, profesorul Christopher Pissarides consideră că “aceasta este o politică rea în condiţiile actualei recesiuni şi această politică se face responsabilă de dualitatea de pe piaţa forţei de muncă din Spania şi, parţial, de rata ridicată a şomajului”. Preocupat să prezinte nişte iluzorii beneficii ale noului Cod al Muncii, Emil Boc a minţit parlamentarii, şi-a minţit propriii colegi din partidele de guvernământ, i-a minţit pe cetăţenii care aşteptau de la premier argumente valabile referitoare la necesitatea modificării în procedură de urgenţă a Codului Muncii pe care şi-a asumat răspunderea. Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” cere demisia de onoare a premierului Boc, care prin fals, minciună, ignorarea reglementărilor internaţionale şi incompetenţă a dereglementat o întreagă piaţă a muncii aşezată pe normele Europei sociale, bulversând viaţa a milioane de cetăţeni. |
|
Trimite mesaje la
webmaster@fml.ro cu întrebări
sau comentarii despre această pagină
web.
|