FEDERAŢIA MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ Afiliată la Cartel ALFA, ALE şi CSNTR
Spune NU desființării SMURD! - clic aici!
Întreaga suflare sindicală se pregatește de proteste |
|
22 februarie 2011 SUSȚINE CODUL MUNCII (clic aici) Ieri, la sala "Rapsodia" din capitală a avit loc reuniunea birourilor executive ale tuturor federațiilor sindicale membre ale celor 5 confederații din România: Cartel alfa, BNS, CNSLR Frăția, CSDR și Meridian. Au fost prezentate intențiile Guvernului BOC privind modificarea, prin ocolirea dezbaterii parlamentare, a Codului Muncii și a legislației sociale din România (Legea Sindicatelor, Legea Patronatelor, Legea conflictelor de muncă și Legea Contractelor Colective de Muncă), contrar recomandărilor formulate de misiunea Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Reprezentanții OIM au dezagreat ignorarea completă a dialogului social din România de către autoritățile din România și încercările de a adopta politica "pumnului în gură" în promovarea unor acte normative din domeniul social de o importanță majoră atât pentru salariați, cât și pentru angajatori, fără însă a ține seama de pozițiile pertinente ale nici unuia dintre partenerii sociali. De altfel, noul Cod al Muncii, în forma în care Guvernul României încearcă să îl promoveze, nu respectă prevederile Convențiilor Internaționale ale OIM, ratificate de statul român și care, conform legislației în vigoare, sunt prioritare în fața legislației naționale. A fost stabilit un program de acțiuni sindicale în scopul împiedicării Guvernului de a modifica unilateral Codul Muncii, acțiuni care vor culmina cu un miting de protest de proporții în ziua în care Guvernul urmează să-și asume răspunderea pe noul Cod al Muncii și de acțiuni greviste.
In perioada 25 – 26 februarie 2011 actiune la Oradea cu ocazia Congresului UDMR
Luni (28.II, 7.III, 14.III): Bihor, Botosani, Harghita, Constanta, Caras-Severin, Olt, Vrancea, Giurgiu
Marti (1.III, 8.III, 15.III): Satu Mare, Suceava, Covasna, Tulcea, Mehedinti, Valcea, Vaslui, Dambovita
Miercuri (2.III, 9.III, 16.III): Salaj, Iasi, Brasov, Ialomita, Timis, Dolj, Braila, Bacau
Joi (3.III, 10.III, 17.III): Arad, Neamt, Hunedoara, Prahova, Maramures, Teleorman, Mures, Alba
Vineri (4.III, 11.III, 18.III): Cluj, Buzau, Sibiu, Bistrita, Arges, Calarasi, Gorj, Galati
Filialele și uniunile județene vor coopera la nivel local pentru organizarea manifestărilor, având libertatea să decidă forma de protest (marș/miting) și locațiile, păstrând însă mesajul unitar al campaniei comune și respectând calendarul agreat. (atasat acestui document) În ziua în care se va dezbate și se va vota eventuala moțiune de cenzură, cele cinci confederații vor organiza un miting la București, în fata Palatului Parlamentului. Reprezentanții confederațiilor vor asista din sală la dezbaterea moțiunii. În această zi va fi declanșată și greva de avertisment. În cazul în care Guvernul Boc va avea câștig de cauză și legea de modificare a Codului Muncii va fi trimisă spre promulgare la Președinție, cele cinci confederații vor organiza un al doilea miting, în fața Palatului Cotroceni. Mitingul va avea loc în ziua în care Guvernul va trimite legea pentru a fi promulgată. Concomitent, se va declanșa greva generală la nivel național.
În acest sens, toate organizațiile sindicale trebuie să organizeze adunări la nivel de sindicat, să îi informeze pe lucrători cu privire la efectele propunerii Boc, și să strângă semnături de la lucrători. Tabelele de semnaturi trebuie finalizate până la data de 14 martie 2011. Greva de avertisment va avea loc în ziua în care se va dezbate eventuala moțiune de cenzură. Dacă Guvernul va avea câștig de cauză, greva generală va avea loc în ziua în care se înaintează Președinției legea spre promulgare. Procedurile legale pentru declanșarea grevei și modelul de tabel pentru strângerea de semnături vor fi puse la dispoziție atât pe canalele de comunicare oficiale ale confederațiilor cât și prin intermediul site-ului www.sustinecodulmuncii.ro
|
|
Trimite mesaje la
webmaster@fml.ro cu întrebări
sau comentarii despre această pagină
web.
|