FEDERAŢIA MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ

           Afiliată la Cartel ALFA, ALE şi CSNTR

   

                                            Lista Rusinii      

   

  Spune NU desființării SMURD! - clic aici!

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Acasă Pagina Anterioară Site Nou Legături International LEX Locomotive

    Protecţia drepturilor salariaţilor īn cazul transferului īntreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora


 

LEGE   Nr. 67 din 22 martie 2006

privind protecţia drepturilor salariaţilor īn cazul transferului īntreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora

EMITENT:      PARLAMENTUL

PUBLICATĂ ĪN: MONITORUL OFICIAL  NR. 276 din 28 martie 2006

 

    Parlamentul Romāniei adoptă prezenta lege.

 

    CAP. 1

    Dispoziţii generale

 

    ART. 1

    Prevederile prezentei legi reglementează condiţiile īn care se realizează protecţia drepturilor de care beneficiază salariaţii, prevăzute īn contractele individuale de muncă şi īn contractul colectiv de muncă aplicabil, īn cazul transferului īntreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni, potrivit legii.

    ART. 2

    Prevederile prezentei legi se aplică transferului de īntreprinderi, unităţi sau părţi ale acestora situate pe teritoriul Romāniei, indiferent de natura capitalului social.

    ART. 3

    Prevederile prezentei legi nu se aplică personalului navigant din marina comercială.

    ART. 4

    Īn sensul prevederilor prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

    a) cedent - persoana care īşi pierde calitatea de angajator faţă de salariaţii īntreprinderii, ai unităţii sau ai unor părţi ale acestora, transferate īn condiţiile prevăzute la art. 1;

    b) cesionar - persoana care dobāndeşte calitatea de angajator faţă de salariaţii īntreprinderii, ai unităţii sau ai unor părţi ale acestora, transferate īn condiţiile prevăzute la art. 1;

    c) salariat - persoana īncadrată īn muncă īn baza unui contract individual de muncă;

    d) transfer - trecerea din proprietatea cedentului īn proprietatea cesionarului a unei īntreprinderi, unităţi sau a unor părţi ale acestora, avānd ca scop continuarea activităţii principale sau secundare, indiferent dacă urmăreşte sau nu obţinerea unui profit;

    e) reprezentanţii salariaţilor - reprezentanţii organizaţiilor sindicale sau, īn cazul īn care nu există sindicat, persoanele alese şi mandatate să reprezinte salariaţii, potrivit legii.

 

    CAP. 2

    Drepturile salariaţilor

 

    ART. 5

    (1) Drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg din contractele individuale de muncă şi din contractul colectiv de muncă aplicabil, existente la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.

    (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică īn cazul īn care cedentul este subiectul procedurii de reorganizare judiciară sau faliment, potrivit legii.

    ART. 6

    (1) Anterior datei transferului, cedentul are obligaţia notificării cesionarului cu privire la toate drepturile şi obligaţiile care urmează a fi transferate acestuia.

    (2) Nerespectarea obligaţiei de notificare prevăzute la alin. (1) nu va afecta transferul acestor drepturi sau obligaţii către cesionar şi nici drepturile salariaţilor.

    ART. 7

    Transferul īntreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaţilor de către cedent ori de către cesionar.

    ART. 8

    Īn cazul īn care transferul implică o modificare substanţială a condiţiilor de muncă īn detrimentul salariatului, angajatorul este responsabil pentru īncetarea contractului individual de muncă.

    ART. 9

    (1) Cesionarul are obligaţia respectării prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil la data transferului, pānă la data rezilierii sau expirării acestuia.

    (2) Prin acord īntre cesionar şi reprezentanţii salariaţilor, clauzele contractului colectiv de muncă valabil īn momentul efectuării transferului pot fi renegociate, dar nu mai devreme de un an de la data transferului.

    (3) Īn situaţia īn care, īn urma transferului, īntreprinderea, unitatea sau părţi ale acestora nu īşi păstrează autonomia, iar contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul cesionarului este mai favorabil, salariaţilor transferaţi li se va aplica contractul colectiv de muncă mai favorabil.

    ART. 10

    (1) Īn situaţia īn care, īn urma transferului, īntreprinderea, unitatea sau părţi ale acestora īşi păstrează autonomia, reprezentanţii salariaţilor afectaţi de transfer īşi menţin statutul, atribuţiile şi funcţia dacă sunt īndeplinite condiţiile de reprezentare, potrivit legii. Īn situaţia neīndeplinirii condiţiilor legale de reprezentare, salariaţii transferaţi īşi aleg reprezentanţii, conform legii.

    (2) Dacă īn urma transferului īntreprinderea, unitatea sau părţi ale acestora nu īşi păstrează autonomia, salariaţii transferaţi vor fi reprezentaţi, cu acordul lor expres, de către reprezentanţii salariaţilor din īntreprinderea cesionarului, pānă la constituirea sau īnvestirea unor noi reprezentanţi, īn condiţiile legii.

    (3) Dacă mandatul reprezentanţilor salariaţilor afectaţi de transfer īncetează ca urmare a transferului, aceştia vor beneficia īn continuare de măsurile de protecţie prevăzute de lege.

    ART. 11

    Īn cazul īn care cedentul sau cesionarul preconizează măsuri īn privinţa salariaţilor proprii, se va consulta cu reprezentanţii salariaţilor, īn scopul ajungerii la un acord, cu cel puţin 30 de zile īnainte de data transferului.

    ART. 12

    (1) Cedentul şi cesionarul vor informa īn scris reprezentanţii salariaţilor proprii sau, īn cazul īn care aceştia nu sunt constituiţi ori desemnaţi, pe salariaţii proprii, cu cel puţin 30 de zile īnainte de data transferului, cu privire la:

    a) data transferului sau data propusă pentru transfer;

    b) motivele transferului;

    c) consecinţele juridice, economice şi sociale ale transferului pentru salariaţi;

    d) măsurile preconizate cu privire la salariaţi;

    e) condiţiile de muncă şi de īncadrare īn muncă.

    (2) Obligaţia de informare prevăzută la alin. (1) se va aplica indiferent dacă deciziile rezultate din transfer sunt luate de cesionar sau de o īntreprindere care exercită controlul asupra acestuia.

 

    CAP. 3

    Dispoziţii finale

 

    ART. 13

    (1) Nerespectarea de către cedent sau cesionar a obligaţiilor prevăzute īn prezenta lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei (RON) la 3.000 lei (RON).

    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzii se fac de către inspectorii de muncă.

    ART. 14

    Prevederile art. 13 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 15

    Īn cazul nerespectării de către cesionar sau de către cedent a obligaţiilor prevăzute īn prezenta lege, salariaţii ori reprezentanţii salariaţilor afectaţi de transfer se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru soluţionarea conflictelor individuale sau colective de muncă, conform legii.

    ART. 16

    Prezenta lege intră īn vigoare la data aderării Romāniei la Uniunea Europeană.

    ART. 17

    La data intrării īn vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 48/1997 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a salariaţilor īn cazul transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor sau părţilor sociale ale societăţilor comerciale, publicată īn Monitorul Oficial al Romāniei, Partea I, nr. 224 din 30 august 1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 51/1998.

    Prezenta lege transpune Directiva Consiliului 2001/23/CE privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor īn cazul transferului de īntreprinderi, unităţi sau părţi de īntreprinderi sau unităţi, publicată īn Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 82 din 22 martie 2001.

 

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul Romāniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia Romāniei, republicată.

 

                     p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

                                DANIELA POPA

 

                           PREŞEDINTELE SENATULUI

                              NICOLAE VĂCĂROIU

 

 

 

Legea īn format MS-Word

 

Trimite mesaje la webmaster@fml.ro cu īntrebări sau comentarii despre această pagină web.
Ultima modificare: 28-05-2012 02:15

Federatia Mecanicilor de Locomotivă [http://www.fml.ro]